joi, 13 martie 2014

Întoarcerea la sursă ~ folclor reimaginat electronic în muzica lui Mihai Toma (interviu)


  Mihai Toma este o revelație a anului 2014. Debutul său - Flutaka - oferă o surpriză entuziasmantă ce excelează prin orchestrațiile care îmbină muzica new age cu sonoritățile chill-out. Single-ul „Snow Flute” a fost deja inclus în compilația Buddha-Bar de către DJ Ravin, iar cariera sa sună deja promițător. În plus, Mihai este și un vechi ascultător al emisiunii „Călătorii spre Infinit”, fapt pe care nu ezită să-l amintească în acest prim interviu audio.




luni, 3 martie 2014

Kitaro, primul concert în România


2 martie 2014. Kitaro a ajuns pentru prima oară  în fața publicului român. Anularea evenimentului din 5 octombrie 2013 a fost de bun augur. Ceea ce am fi ascultat atunci ar fi fost un concert de promovare a albumului Tamayura, un material mai puțin prietenos pentru un prim contact live. Acum însă Kitaro s-a prezentat cu un repertoriu familiar care a inclus piese clasice precum Aqua, Caravansary, Matsuri, teme din Silk Road și Heaven & Earth. Ca și alți pionieri ai genului new age, Kitaro a  integrat treptat o dimensiune simfonică în muzica sa, complementară limbajului electronic inițial (ale cărui taine le-a deprins de la Klaus Schulze). Această evoluție stilistică a fost bine rezumată în programul concertului.
„În prima parte am cântat piese în stil vechi și am folosit flautul meu nativ american, iar în partea a doua avem o orchestră simfonică. Vă rog să vă bucurați de muzica noastră” a spus maestrul japonez după primele 20 de minute pe scena Sălii Palatului. 
Tânăra orchestră românească Alexander și câțiva instrumentiști care se deplasează cu Kitaro în turneul său mondial au asigurat acompaniamentul simfonic. Am remarcat-o și pe Keiko Takahashi la sintetizatoare, a doua doamnă Kitaro (prima a fost Yuki Taoka), parteneră constantă de înregistrări, turnee, zazen și ceremonia ceaiului (amândoi sunt budiști practicanți). Într-o duminică marcată de spectrul unor potențiale războaie în vecinătatea României, să asculți mesajul de pace adus de muzica lui Kitaro e vindecător, o reamintire a valorii lucrurilor esențiale și o celebrare a misterului vieții. Avem nevoie de cât mai multe astfel de ocazii în vremuri tulburi.
Un interviu cu Kitaro a fost realizat de colegul meu Radu Lupașcu pentru Arta sunetelor. Vi-l prezint aici, cu permisiunea lui. Mulțumiri !



1. Numele de naştere este Masanori Takahashi. Cum ai ales numele Kitarô?
Prietenul meu din liceu m-a strigat pentru prima oară aşa, "Kitarô". Provine dintr-o animaţie japoneză.

2. De ce ai părăsit Far East Family Band și cum ai descrie această perioadă?
Am urmărit să-mi creez propria mea muzica şi să merg de unul singur. A fost o epocă specială pentru toţi muzicienii din acea perioadă.

3. Muzica ta este frumoasă și unică. Care a fost inspiraţia ta?
Muzica mea este întotdeauna influențată de natură, iubire și pace. Natura este cea care mă inspiră de cele mai multe ori.

4. Eşti recunoscut ca unul din pionierii muzicii New Age. Cum descrie în cuvinte un nativ din Asia această armonie perfectă între spirit și tehnică?
Muzica mea derivă din inima mea. Mă gândesc mult cum să transpun această muzică, care inspiră pace interioară. Eu folosesc tehnologia numai când simt că aceasta mă ajută într-adevăr să exprim ceea ce am încercat să spun din punct de vedere muzical.

5. Care este albumul tău cel mai drag? Poate celebra creaţie epică despre crearea Japoniei (Kojiki) ... cum ai descrie acest album conceptual!?
"Kojiki" este una dintre cele mai vechi înregistrări scrise din istoria Japoniei. Cu acest album am vrut să-mi exprim rădăcinile japoneze prin muzică. Eu prețuiesc fiecare album pe care l- am creat. Fiecare este foarte special pentru mine, fiecare în felul său.

6. Istoria muzicii tale este ca Silk Road, o călătorie pe "Drumul mătăsii", în opinia mea. De ce ai ales acest punct de reper?
Am fost influențat de conceptul Drumului Mătăsii, care este un drum vechi între Asia și Europa. Imaginația mea a crescut atât de mult pe această temă, la timp pentru a compune muzică pentru albumul Silk Road.

7. Este prima venire la Bucureşti şi va fi o seară specială. Ce-ai pregătit pentru aceasta alături de promovarea noilor piese ale albumului "Tamayura"?
"Tamayura" a fost proiectul cu care am realizat spectacole alături de "Butoh", o companie de dans în anii '90. (Albumul a fost re-publicat de curând). Cel mai nou album al meu este "Final Call", care a fost lansat anul trecut, dar eu nu voi cânta melodii de pe acest album, de această dată. Voi interpreta melodiile mai vechi din "Silk Road", "Kojiki" și "Heaven &  Earth", cu o orchestră simfonică din București.

8. Care este cea mai bună colaborarea cu cineaști și de ce?
Îmi place foarte mult să lucrez pentru industria filmului. Am lucrat cu mari regizori de film și am învățat multe lucruri interesante de la ei.

9. Care este cel mai drag premiu primit și de ce?
Nu am creat muzică pentru a ţinti vreun premiu. Dar, atunci când momentul sau situațiile o vor permite, aş putea primi premii de onoare.

10. Foloseşti o serie de instrumente tradiționale. Care este cel mai interesant şi pe care l-ai folosit de multe ori în muzica ta?
De cele mai multe ori, sursa mea de inspirație pentru muzică vine de la natură și din jurul existenţei mele. Astfel aleg instrumente care simt că descriu sunetul naturii și emoția muzicii mele.

11. Muzica este şi hobby-ul tău?

Muzica sunt eu însumi, viața mea și misiunea mea.