duminică, 22 ianuarie 2017

Best of 2016 - Healing, Meditation Music


Ultima parte a retrospectivei 2016 aparține muzicii pentru meditație și arte terapeutice. Poate mai mult decât orice alt subgen new age inclus până acum, această secțiune este relevantă mai ales prin calitatea experiențială a albumelor prezentate. Ambientale ca stil, se disting prin intenția, uneori explicită, de a servi ca suport pentru practici spirituale și terapeutice (meditație, yoga, relaxare etc). Autorii sunt deseori artiști cu preocupări aplicate în aceste domenii, iar experiența lor conferă autenticitate demersului muzical. Chiar dacă nu ai interese, teoretice sau practice, în astfel de direcții, muzica de acest fel te poate acompania discret în momente de introspecție și serenitate. 

Best of Meditation from Marius-Christian on Vimeo.

BEST OF 2016 - HEALING, MEDITATION

„Immortelle” de DEUTER (New Earth Records)
„Puja” de DAVID PARSONS ( Gterma Music)
„Stillness” de DEAN EVENSON (Soundings of the Planet)
„Resonance” de PETER KATER (New Earth Records)
„Deep Sleep” de LIQUID MIND (Real Music)

joi, 19 ianuarie 2017

Best of 2016 - Ambient, Psychill



2016 a fost foarte bun pentru muzica ambientală psihedelică. Sarcina de a mă opri la doar câteva albume de acest gen s-a dovedit complexă, poate cea mai dificilă selecție din toată retrospectiva anului trecut. Prezentarea de mai jos nu e un clasament, ci o enumerare succintă a câtorva dintre creațiile ambientale, psychill pe care le-am remarcat și apreciat cel mai mult. Vei regăsi câteva nume constant promovate la „Călătorii spre Infinit” (Bluetech, Aes Dana), dar și proiecte abia lansate și aflate la primele înregistrări (Ayoto, Profondita).

Best of 2016 - Ambient, Psychill (Journeys to the Infinite) from Marius-Christian on Vimeo.

BEST OF 2016 - AMBIENT, PSYCHILL

„Closer than ever” de ZERO CULT (Cosmicleaf Records)
„Ayoto” de AYOTO (Mindspring Music)
„Ciel” de PROFONDITA (Altar Records)
„Meridian” de ASCENDANT (Synphaera Records)
„The Four Horsemen of the Electrocalypse: White Horse” de BLUETECH (Native State Records)
„The Unexpected Hours” de AES DANA feat. MIKTEK (Ultimae Records)
„Decadence” de GOVINDA (Gravitas Recordings)
„Ancestral Lullabies 2” compilație de ANCIENT CORE (Melusine Records)

marți, 17 ianuarie 2017

Best of 2016 - New Age


New Age este unul dintre cele mai vag definite genuri muzicale, categoria incluzând în fapt o pleiadă de stiluri contemporane intersectate cu muzica electronică, world și clasică. În 1994 am introdus pentru prima oară în presa românească această noțiune, atrăgând atunci multe dezaprobări și reacții critice. Îngrijorarea legitimă a unor ascultători era aceea că aș promova o ideologie neospiritualistă sub acoperirea unui demers artistic, dată fiind similitudinea terminologică dintre genul muzical și mișcarea New Age. Azi știm că numele a fost soluția de marketing găsită în anii 80 de mai multe companii de discuri pentru a-și vinde mai bine albumele unui public cosmopolit, pasionat de alternative spirituale și terapeutice. De altfel, foarte mulți mari artiști de gen s-au disociat formal de controversata etichetare, printre ei: Vangelis, Kitaro, Andreas Vollenweider sau Yanni. Disputa conceptuală e desuetă și prea puțin relevantă în prezent. Important rămâne că sub umbrela New Age poți descoperi o abundență deconcertantă de realizări muzicale menite să creeze armonie și să inspire.  

Dintre cele apărute în 2016, recomandările mele sunt acestea: 

Best of 2016 - New Age (Journeys to the Infinite) from Marius-Christian Burcea on Vimeo.

BEST OF 2016 - NEW AGE

„Rosetta” de VANGELIS (Decca Records)
„The Fall of a Rebel Angel” de ENIGMA (Republic Records)
„Winter Fantasy” de DAVID ARKENSTONE & CHARLEE BROOKS (Green Hill Records)
„Dacika” de MIHAI TOMA (self-released)
„Bathed in the Sun” de STAMATIS SPANOUDAKIS (Stam Studio)
„One World” de GUIDO NEGRASZUS (Akela Sun Records)

vineri, 13 ianuarie 2017

Best of 2016 - Electronica Space


Muzica electronică spațială a fost stilul dominant la „Călătorii spre Infinit” în primii ani de emisie, începând cu februarie 1992.
Denumirea programului refugiat acum în blogosferă a fost și este o trimitere către scenarii de explorare acustică pe direcții accesibile cu precădere imaginației. Stilul space este o artă a prezentului, dar mai ales a anticipației. În astfel de compoziții electronice vom regăsi nostalgia apartenenței noastre cosmice și aspirația spre expansiune dincolo de limitele căminului nostru planetar. Poți călători prin lumi virtuale cu viteza muzicii, fără nicio teamă că te-ai putea rătăci. Pentru o mai bună orientare îți propun câteva repere discografice space din 2016.


Best of 2016 - Electronica Space (Journeys to the Infinite) from Marius-Christian Burcea on Vimeo.

Best of 2016 - ELECTRONICA SPACE:

„Rosetta” de VANGELIS (Decca Records)
„Quantum Key” de TANGERINE DREAM (Invisible Hands Music)
„Spiral Revelation” de STEVE ROACH (Projekt Records)
„Music for the Dome” de MICHAEL STEARNS (Earth Turtle Music)
„Ufology” de MARK DWANE (MDMusic)
„Back to the Gate of Universe” de VANDERSON (Self-released)
„Salvaging the Present” de DEAN DE BENEDICTIS (Spotted Peccary)
„Earth from Above” de SVERRE KNUT JOHANSEN (Spotted Peccary)

miercuri, 11 ianuarie 2017

Best of 2016 - Electronic Soundtracks

 

Ianuarie este luna selecțiilor retrospective la „Călătorii spre Infinit”.  Prima categorie prezentă pe lista scurtă a realizărilor discografice din 2016 este cea a muzicii electronice de film.
  În 1956 cuplul Louis și Bebe Barron realiza o coloană sonoră integral electronică pentru pelicula „Forbidden Planet”, o inovație care a consacrat relația cinematografică dintre muzica electronică și genul Science Fiction. La 60 de ani distanță conexiunea e validată pe marile și micile ecrane în forme tot mai diversificate, cu momente de reper precum: „Stalker” (regia Andrei Tarkovsky, muzica Edward Artemiev), Blade Runner (regia Ridley Scott, muzica Vangelis) sau „Tron: Legacy” (regia Joseph Kosinsky, muzica Daft Punk). Nu e surprinzător că, deși azi o putem auzi în thrillere psihologice, drame și comedii, muzica electronică rămâne opțiunea sonoră naturală a creatorilor de film Sci-Fi. Propunerile mele de mai jos reflectă această asociere consistentă.

Best of 2016 - Electronic Music Soundtracks (Journeys to the Infinite) from Marius-Christian Burcea on Vimeo.

Best of 2016 - ELECTRONIC MUSIC OST:

„Passengers” de THOMAS NEWMAN (Sony Masterworks)
„Arrival” de JOHANN JOHANNSSON (Deutsche Grammophon)
„Stranger Things” de KYLE DIXON & MICHAEL STEIN (Lakeshore Records)
„Humans” de CRISTOBAL TAPIA DE VEER (Silva Screen Records)
„Neon Demon” de CLIFF MARTINEZ (Milan Records)
„Mr.Robot volume 2” de MAC QUAYLE (Lakeshore Records)