Bucuria sunetelor

Noul meu articol „Muzica, evoluția unei obsesii” este inclus în „Bucuria Sunetelor”, volum care face parte din Trilogia Sunetelor coordonată de Radu Lupașcu. Ca și în cărțile anterioare - „Arta Sunetelor” (Editura Adenium), „Culorile Sunetelor” (Editura Rao) - contribuția mea la această colecție explorează variatele modalități prin care muzica influențează psihologia ascultătorului fiind, în același timp, o pledoarie pentru frumos și transformare a mitologiilor subiective. „Bucuria Sunetelor” va fi lansată la Clubul Țăranului pe 10 iunie, la ora 18. Imaginea de mai jos prezintă introducerea pe care mi-a făcut-o coordonatorul colecției la articolul inclus în noul volum (click pe imagine pentru lectura textului). 

Deuter (Artist Profile)

 Au trecut 45 de ani de la debutul artistic al lui Deuter, unul dintre fondatorii genului new age și probabil cel mai emblematic reprezentant al comunității muzicale formate în jurul misticului indian Osho. Toți cei care deveneau „sanyasini”(discipoli) primeau de la Osho un nume nou. Așa a apărut Chaitanya Hari Deuter, nume cu care a semnat majoritatea albumelor sale din anii 70 și 80 (Chaitanya înseamnă „Conștiință/Spirit”, iar Hari desemnează un atribut al zeului Vishnu, acela de iertător al tuturor greșelilor), până la moartea controversatului său mentor. Muzica lui Deuter nu a fost niciodată destinată exclusiv practicilor unei comunități excentrice. Independent de impresia noastră față de viața și învățăturile lui Osho, arta lui Deuter merită apreciată într-un context mai larg, acela al virtuților estetice și terapeutice, precum și al rolului de pionierat pe care compozitorul german l-a avut în zorii muzicii new age. Meritele sale au fost aclamate la a XII-a ediție a ZMR Awards, luna aceasta fiindu-i decernat premiul pentru întreaga carieră. Rememorăm contribuția lui Deuter la muzica pentru meditație și relaxare cu o ediție profil „Călătorii spre Infinit” difuzată la RFI în iulie 2006. 

Dispariția samuraiului electric

 Isao Tomita și-a încetat existența terestră pe 5 Mai în urma unei insuficiențe cardiace cronice. La cei 84 de ani, vestea nu a surpins pe apropiați. Ultima sa dorință a fost să apuce finalizarea musical-ului Dr.Coppelius. 

 Premiera spectacolului ar fi urmat să aibă loc la muzeul Bunkamura pe 11 Noiembrie, în distribuția acestuia figurând și un personaj tridimensional, o hologramă creată de Crypton Future Media. Tomita anticipa, într-un interviu pentru Japan Times din Decembrie 2015, că Dr.Coppelius ar putea fi încheiat după moartea sa. „Prioritatea mea este să rămân sănătos dar, pe cât posibil, vreau să completez Dr.Coppelius  astfel încât, dacă se petrece ceva cu mine, alții să poată face încheierea”.  

Dacă Dr.Coppelius va fi sau nu pus în scenă, acesta nu ar fi decât epilogul unei odisei muzicale desfășurată în peste 4 decenii de compoziție și inovație. 

`Samuraiul electric` este numele sub care Isao Tomita a produs primele sale înregistrări cu sintetizatorul modular Moog III. Tomita este responsabil cu aducerea primului Moog în Japonia (1971), un instrument atât de bizar la acea vreme încât funcționarii poștali din Tokyo au refuzat să predea comanda tânărului artist. Pentru a intra în posesia lui a fost necesar ca însuși inventatorul Robert Moog să trimită o fotografie care dovedea că dispozitivul metalic uriaș era un instrument muzical. 

  Una dintre aspirațiile lui Tomita era de a da o replică succesului obținut de Wendy Carlos în 1968 cu Switched on Bach, primul album de muzică clasică realizată pe sintetizator (disc de platină, trei premii Grammy). Pentru a învăța să cânte la Moog a trebuit să-și schimbe percepția asupra a ceea ce înseamnă un instrument și să inventeze un limbaj muzical propriu. Spre deosebire de precedentul american, Tomita s-a focalizat nu pe opera lui J.S.Bach, ci pe creația lui Claude Debussy și a lansat în 1974  Snowflakes are Dancing (republicat în format quadrofonic în 2012 sub numele Clair de Lune). Albumul a devenit un reper în programarea sintetizatoarelor analogice și un triumf al polifoniilor electronice. Dacă Switched on Bach a fost realizat monofonic (Moog-ul nu permitea atunci să cânți două note simultan), Tomita a reușit să creeze polifoniile din Snowflakes are Dancing înregistrând fiecare secțiune, una câte una, timp de 14 luni. Grație acestui album Isao Tomita a devenit primul artist japonez nominalizat la Grammy. 

  Specific stilisticii lui Tomita este interpretarea în cheie spațială a temelor clasice. Nu mai vorbim de o redare electronică a compozițiilor, ci de o reconstrucție tonală proiectată pe teme siderale, așa cum se poate auzi și în albumele Pictures At An Exhibition, Firebird, The Planets, Kosmos sau The Bermuda Triangle. Viziunea cosmicizantă asupra repertoriului ales este explicită în Dawn Chorus (titlu alternativ: Canon of the Three Stars), unde a introdus în textura muzicală a pieselor sunetul emisiilor electromagnetice produse de diverse stele și galaxii. 

  Paralel cu proiectele electronice, Tomita a rămas un consecvent creator de muzică pentru televiziune, cinema și teatru, activitate căreia s-a dedicat aproape integral în ultima parte a carierei. 

  La finele anului trecut Isao Tomita a primit premiul Japan Foundation pentru „contribuțiile semnificative aduse promovării înțelegerii și prieteniei dintre Japonia și restul lumii”, un titlu onorific care completează o listă respectabilă de distincții. 

 Tomita a lăsat urme uriașe în istoria genului electronic și este unul dintre eroii anilor '70 și '80. Dintre cei asupra cărora muzica sa a produs o influență majoră îl menționez aici doar pe Ryuichi Sakamoto, compozitorul coloanelor sonore pentru filmele Little Buddha, The Last Emperror și a numeroase albume electro-acustice apreciate în întreaga lume. 

La „Călătorii spre Infinit” despărțirea de Isao Tomita nu poate fi decât muzicală. Într-un mix de jumătate de oră am combinat câteva secvențe ilustrative pentru stilul spațial în care marele artist japonez și-a cântat repertoriul clasic. Infinitul mic al vieții umane și Infinitul mare al vieții Universului se întâlnesc în muzica lui Tomita.