Odiseea lui Vangelis ~ mituri vechi pentru oameni noi

  În epoca demitificărilor şi a înstrăinării de valorile clasice, Vangelis a reuşit să ne facă să simţim prin muzica sa ecourile unei lumi a cărei origine se pierde în legendă. Numele primit la naştere, Evangelos Odysseas Papathanassiou (Ευάγγελος Οδυσσέας Παπαθανασίου)*, pare să indice destinul deosebit pe care artistul grec avea să-l urmeze sub inspiraţia muzelor.  Chiar dacă a trăit şi compus în multe locuri (Paris, Londra, Roma, Atena), Vangelis a rămas ancorat în spiritul culturii native, mai ales în tradiţia elenistică antică. Folosirea mijloacelor de expresie contemporane şi abordarea unor teme moderne i-au asigurat  depăşirea anacronismului, capcana în care mulţi greci, prea mândrii de moştenirea lor străveche, rămân captivi. Geniul improvizaţional şi apetitul pentru experimentare sunt trăsăturile care l-au ajutat să-şi desăvârşească epopeea muzicală desfăşurată în 5 decenii de creaţie.

  Mi-ar fi plăcut sa pot comunica noutăţi consistente despre Vangelis, însă acestea se lasă aşteptate.  După albumul live Mythodea (2001), discografia sa numără doar câteva coloane sonore (Alexander, El Greco, Swiadectwo) şi o serie de re-editări necesare. Casa de discuri Esoteric Recordings anunţă pentru toamna acestui an două titluri clasice din era Polydor, ambele remasterizate de Vangelis : L’Apocalypse des Animaux şi Opera Sauvage.  Un film documentar biografic cu o durată de 2h30, realizat de Tony Palmer, nu a primit aprobarea de a fi lansat  pe DVD nici după 3 ani de la finalizarea lui. Nu se cunosc motivele acestui deznodământ, dar regizorul britanic a lăsat să se înţeleagă faptul că însuşi Vangelis a decis soarta proiectului. Merită menţionate şi ultimele premii pe care maestrul grec le-a primit pentru promovarea elenismului şi a valorilor universale prin artă şi persoana sa publică:  unul  de la American Hellenic Institute în 2008, celălalt în 2006, trofeul “Lira de Aur a lui Apollo” acordat de Municipalitatea din Delphi în cadrul simpozionului internaţional “Reviving the Delphic Idea”.

  La 68 de ani, Vangelis rămâne la fel de discret precum s-a arătat mereu în privinţa vieţii personale, preferând solitudinea lucrului în studio şi compania unor vechi prieteni.  Cariera lui pare să apună încet. În pofida avidităţii de care publicul pasionat încă dă dovadă prin cererea de muzică nouă, e necesar să acceptăm ritmul activităţii sale prezente şi să continuăm să ne bucurăm cu recunoştinţă de opera deja existentă. Numele Vangelis va rămâne oricum înscris în stele, la propriu !  În 1995, o planetă minoră (asteroid) care orbiteză în jurul Soarelui  a fost denumită (6354)Vangelis în onoarea marelui muzician. Imaginea aceasta mă poartă cu gândul la viziunea grandioasă a lui Pitagora în care omul şi cosmosul sunt indisolubil legaţi prin natura lor armonică, participând împreună la infinita muzică a sferelor.

  Vechii greci şi-au clădit miturile împletind istoria cu gândirea simbolică şi imaginaţia pentru a transmite conţinuturi umane profunde, valabile şi încă fascinante pentru omul modern. Puterea exemplară care emană din epopeile lor rezonează chiar şi azi cu sufletul nostru deoarece răspunde unor nevoi interioare atemporale.  Vangelis este un povestitor de mituri, iar frumuseţea şi forţa care radiază din arta sa îşi au izvorul într-o cultură şi o civilizaţie cărora le suntem  tributari şi după 2500 de ani.  

  Nu pot încheia acest articol decât cu muzică. În octombrie 2008 începusem lucrul la o ediţie specială “Călătorii spre Infinit” în care îmi propusesem să-l portretizez pe Vangelis în lumina compoziţiilor sale corale. Nu am apucat să concretizez decât mixajul muzical pentru prima parte, iar emisiunea nu a mai intrat în undă. Acum găsesc prilejul potrivit prezentării acestui material în forma sa incompletă, dar suficient de substanţială pentru a ilustra îndeosebi dimensiunea mitico-religioasă a operei lui Vangelis. Călătorie plăcută !   

*Notă: Traducerea celor trei nume - Ευάγγελος (cel ce aduce veşti bune), Οδυσσέας (odisee), Παπαθανασίου (Papa=părinte, Thanassis=nemuritor).

  

KS 64

Astazi Klaus Schulze implineste 64 de ani. Pentru a onora opera sa, am imbracat tricoul KS cumparat la concertul din 2008 de la Loreley si am urcat pe youtube un clip dedicat momentului. Am inclus in acest montaj cateva dintre piesele care m-au urmarit, aproape obsesiv,  foarte multi ani, imbogatindu-mi viata cu experiente estetice si spirituale nepretuite. La multi ani, Meister Schulze !

Când cântă OMU, se bucură toată firea

Cu mai bine de 10 ani în urmă l-am întâlnit pe Cătălin Truţă într-un studio de înregistrări situat în apropierea Fun Radio, postul la care lucram atunci. Nu-mi amintesc atât de mult prima noastră conversaţie, însă am simţit şi memorat atitudinea cu care vorbea despre muzică şi funcţia ei in viaţa noastră: înfocat în cel mai apologetic mod, cu meticulozitatea unui perfecţionist şi fervoarea unui artist animat de energia unui nou început. Ulterior am avut ocazia să colaborăm în mai multe conjuncturi şi să-l cunosc mai bine, urmărind cu entuziasm continua sa călătorie în căutarea artei obiective.  În acest interviu, realizat la începutul lunii August,  vom afla gândurile lui faţă de proiectele în care s-a implicat până acum şi vom asculta o piesă nouă, în premieră prezentată public pe blog-ul “Călătorii spre Infinit”. Pentru a respecta maniera orală de comunicare prin care Cătălin se exprimă şi atunci când scrie, am redat răspunsurile sale în forma transmisă, cu tot cu accentul neaoş dobândit în Aiudul natal.

La 8 ani de la înregistrarea albumului “Ascendent” sub titulatura DaKsha şi  5 ani de la publicarea lui în America, la Neurodisc Records, cum te raportezi la acest proiect pe care l-ai realizat împreună cu George Constantinescu? Discul e disponibil în toate magazinele importante de muzică din Occident, inclusiv cele online, a primit cronici pozitive şi a ajuns chiar să fie piratat pe internet.  Mai există vreo continuare pentru DaKsha, din perspectiva ta ?

OMU: (Râde...) Deci piratarea marchează, să înțeleg, consacrarea unui artist. Din păcate, DaKsha este încă un nume mult prea puțin cunoscut, prezența albumului pe iTunes și toate celelalte magazine virtuale nu înseamnă chiar mare lucru, iar vina o are  Neurodisc, casă de discuri care pentru noi a însemnat o mare țeapă. Poate pare greu de crezut, dar nu am primit nici măcar un dolar de la ei. Distanța ne pune unele probleme în a-i da în judecată și toată povestea o ajuns într-un fel de situație pentru DaKsha de "sedusă și abandonată". Nu vreau să intru prea mult în detalii, subiectul Neurodisc este unul trist și penibil. Momentan nu văd o continuare a acestui proiect, el o fost favorizat de o anumită conjunctură care exista în perioada respectivă.

Sub numele OMU ai realizat un album unic în istoria muzicii electronice de la noi, “Glasul Strămoşilor”. Deşi a rămas nepublicat, l-am promovat pe oricare căi a fost posibil şi îl apreciez încă foarte mult pentru perspectiva inedită pe care o oferă asupra surselor folclorului românesc autentic. Cum s-a născut  OMU, cum ţi-ai ales numele  şi ce intenţii ai cu acest proiect ?

OMU: Unic și nepublicat, în curând sper că nu va mai fi unic (lucrez la ceea ce ar putea fi al doilea album Omu), dar nepublicate probabil vor fi amândouă. Acest proiect este ceva ce am început să "coc" încă din studenție, când am intrat în contact cu folclorul așa zis arhaic, muzica străveche românească, muzică ce a exercitat instantaneu asupra mea o fascinație foarte mare. Atunci am început să strâng colindele și cântecele pe care le întâlneam în culegeri sau pe benzile de magnetofon ale catedrei de folclor de la Cluj. Le-am pus deoparte, așteptând să apară condițiile prielnice valorificării lor. Acest proces de gestație să tot fi durat vreo 9-10 ani, până când am simțit că am mijloacele tehnice și "perspectiva", cum zici tu, de a re-actualiza această muzică excepțională. Totu’ o pornit ca un experiment și practic fiecare piesă de pe album îi un experiment, ele fiind cumva diferite, pentru că la fiecare căutam o modalitate de a transpune într-un limbaj actual repetitivele colinde sau diverse cântece. Nu vreau să intru prea mult în termeni tehnici, însă pot să spun că criteriile de selecție ale cântecelor pe care le-am folosit se bazează pe o investigație dublă: pe de o parte științifică și pe de alta  ezoterică. Numele l-am ales după o perioadă destul de îndelungată (albumu’ era deja gata) și mi-o venit la un moment dat, ca un declic în urma unei introspecții, iar atunci am realizat foarte clar că ăsta era numele care-l căutam. Știu că pentru unii sună neobișnuit, însă pentru mine el face exact cum trebuie legătura între artist și muzica străveche românească. Este un cuvânt arhaic, românesc get-beget și are valențe spirituale de excepție.

Apariţiile tale scenice sunt foarte rare: un concert DaKsha în 2005 la Sala Preoteasa din Bucureşti, un moment live la Televiziunea Română în emisiunea “Tonomatul de pe 2” în 2008, ai cântat la caval într-un concert Indra, la Costineşti în 2009. Ţi-ai conceput şi un costum cu motive tradiţionale stilizate special pentru astfel  de ocazii. Cum te simţi pe scenă,  îţi doreşti să experimentezi  mai mult contactul cu publicul în acest fel?

OMU: Anu’ trecut am cântat la Săptămâna Îngerilor, eveniment organizat în fiecare an în toată țara în perioada Halloweenului, ca o mișcare de bun simț pentru a contrabalansa această sărbătoare stranie. Am cântat în trei orașe: București, Pitești și Constanța. Recunosc că aceste concerte mi-or mers la inimă și am decis să cânt cît de des o să fie posibil. Mai ales legat de muzica românească străveche și ce fac cu Omu, tre’ să spun că ceea ce se petrece în aceste concerte este foarte special. Am cântat și cu DaKsha și în alte formule/contexte, însă ceea ce se petrece cu Omu este altceva. Încărcătura spirituală excepțională a muzicii noastre străvechi, despre care am ținut și conferințe, da’ n-o să mă lungesc aici, că nu-i nici locu’ nici momentu’, face să se producă un efect magic, care nu îl întâlnești în alte situații de live.

Ai aprofundat mult tehnicile de masterizare şi ai avut colaborări de studio cu artişti diverşi, mă gândesc în primul rând la Indra. Cea mai recentă  este cu Edward Maya, autorul megahitului  “Stereo Love”  (104 milioane de vizualizări pe youtube, evoluţii în Top 5 în majoritatea clasamentelor dance europene). Cum aţi ajuns să lucraţi împreună ?

OMU: Cu Indra am depășit 10 ani de când lucrăm împreună. Cu Edi (Maya) iarăși lucrez de ceva timp, piesele lui de început copiază obsesiv uneori temele mele. Când încă nu-l știa nimeni, noi lucram ce apucam prin subsoluri sau în sufrageria din apartamentu’ închiriat de părinții lui. Vremuri faine. Ironia îi că pe când io publicam în State pe el nu-l băga nimeni în seamă, iar acum el publică în toată lumea și pe mine nu mă bagă nimeni în seamă. Noroc că m-am ocupat cu ingineria de sunet că din muzica "de nișă", cum zic "specialiștii", nu se poate trăi. Ingineria de sunet m-o pasionat extrem de mult, motiv pentru care am reușit să fiu și remarcat, însă culmea îi că am învățat sunet pentru mine, pentru muzica mea. În România trebuie să te descurci pe cont propriu pentru că, și-n ziua de azi, după 21 de ani de la revoluție, sînt încă mulți în industria muzicală de la noi care n-au habar cu ce se mănâncă lucruri elementare în sunet. Io am avut noroc că m-o pasionat și am devorat tot ce am prins, atât teoretic cît și practic, și mi-am găsit într-un fel o a doua împlinire în universul sunetului. Și uite-așa am ajuns ulterior să fac și pentru alții ceea ce pornisem să învăț, de nevoie, pentru a-mi putea realiza muzica.

Am remarcat pasiunea ta pentru tehnologia muzicală şi capacitatea de a asimila foarte rapid cunoştinţe despre ce e nou în domeniu. Cu toate acestea, militezi pentru o întoarcere către mijloacele tradiţionale din muzica electronică, pentru o revenire la  instrumentele analogice. Care sunt argumentele tale ?

OMU: Asta-i o discuție care poate sfîrși în termeni cumplit de tehnici și nu cred că merită să plictisim cititorii tăi. Reintroducerea tehnologiei analogice după, să zicem, valu’ descoperirilor digitale îi un proces perfect normal, un proces în care se alege ce-i mai bun din fiecare. Adică din moment ce avem și una și alta să vedem ce merită să păstrăm, ce sună cel mai bine într-un context dat. Există un adevărat reviriment al analogicului în muzica actuală, nu doar în sunet (procesare) ci și ca instrumente, sînt o grămadă de firme noi care produc de la sintetizatoare la drum-machine-uri analogice, până la cele mai neobișnuite și ingenioase module (gen euro-rack) cu care mulți își construiesc sintetizatoare modulare cum am văzut toți la Schulze sau Tomita în '70, însă mult mai flexibile și la prețuri mult mai accesibile. Așa că, vezi tu, nu e o întoarcere, acum analogicul e "cutting-edge" :)

Mie îmi place și analog și digital, însă știu exact când să-l folosesc pe unu’ și când pe celălalt. Digitalu’ trebe tratat cu foarte mult discernământ atunci când vrea să pară analog. Din acest motiv nu toate sintetizatoarele digitale numite "virtual analog" sînt pe lista mea.

Ce muzici ascultă OMU de obicei, ce artişti apreciezi ?

OMU: "Sfânta treime" :) - Jarre, Vangelis și Schulze. Alți doi mari artiști sînt David Hykes și David Parsons. Restu’ vin după. Îmi plac și băieții pe care io-i numesc "noul val": Asura, AES Dana, Solar Fields, însă nu se compară. Ei ilustrează foarte clar ceea ce aș numi muzica foarte actuală și de calitate, dar dacă apuc să ascult Bach s-o terminat; totu’ pălește în fața lui. Constatam uneori, când ascultam sau studiam Bach, că eram mai puțin tentat să fac muzică și mai mult să orchestrez muzica lui (lucru din care Tomita și-o construit o întreagă carieră). Muzica românească m-o salvat! :)

De cand ne-am întâlnit prima oară, cred că era în anul 2000, m-a impresionat preocuparea ta intensă pentru cunoaşterea originilor spirituale ale muzicii. Te-a  pasionat îndeosebi relaţia dintre cultura străveche din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi civilizaţia vedică din India. De exemplu, ai avut o contribuţie importantă  la traducerea în limba română a textului vedic Gitalamkara, cel mai vechi tratat de teorie muzicală, atribuit lui Bharata. Ce ai descoperit până acum, la ce concluzii ai ajuns după minuţioase explorări teoretice si practice în aceste teritorii arhaice?

OMU: Nu pot să zic aici, fără o amplă introducere, la ce concluzii am ajuns. Ceea ce poate fi spus este că există o origine comună a acestor două mari tradiții și, după cum se știe, indienii recunosc că ei or venit din altă parte. Muzica românească este un factor de influență majoră în cultura popoarelor europene, din cele mai vechi timpuri (în Grecia antică, de exemplu, unele figuri muzicale de prim rang ca Apollo sau Orfeu sînt de proveniență tracă sau hiper-boreeană). Abordarea pluridisciplinară a trecutului omenirii (și mai ales al spațiului Euro-Arian sau Indo-european), așa cum o întâlnim la Densușianu sau mai recent la eminentul Gabriel Gheorge, este în măsură să ne ofere o imagine tot mai clară a rolului spiritualității românești în istorie. Consider că pentru noi, românii, este fundamental să devenim conștienți de trecutul nostru și implicit de moștenirea excepțională care ne-o fost transmisă neobosit peste multe mii de ani datorită formidabilei cumințenii a acestui neam.  Între aceste comori spirituale, muzica este una dintre cele mai strălucitoare nestemate.

In final, le oferim cititorilor acestui articol o piesă nouă, publicată pentru prima oară doar pe blog-ul “Călătorii spre Infinit”. Cum se numeşte şi  ce poveste poartă în ea ?

OMU: Alunelu este un joc din Oltenia. Prin joc, în limba română, în context muzical, se înțelege dans. Această piesă am pregătit-o, tot așa, cîțiva ani, momentu’ prielnic fiind odată cu lansarea piesei lui Edi (Maya) numită de el "Desert Rain". Acolo cimpoaiele sînt făcute tot de mine și după ce o lansat-o el, mi-o propus să fac un remix inedit. Io i-am spus că o să fac Alunelu în legea mea, ideea de remix fiind doar un pretext și în realitate nefiind vorba de vreun fel de filiație între Desert Rain și Alunelu meu, decît folosirea aceluiași cântec popular. Acest Alunel este foarte special, el are o energie masculină cu totul aparte și îmi place și ceea ce-o ieșit. Trebe menționat însă că ceea ce vor asculta cititorii tăi nu este un mix final, pentru că în realitate nu am mixat deloc piesa. Acesta este doar un preview la cum o ieșit orchestrația, rămânând ca ulterior să o și mixez. Dincolo de faptul că ar putea să sune mai șlefuit, substanța muzicală e acolo și orice ascultător poate să sesizeze exact despre ce e vorba. Audiție plăcută!