Divagație cinematografică

Nelipsit nici anul acesta, îți prezint mai jos colajul video care ilustrează câteva selecții cinematografice din producțiile science-fiction ale anului 2012. Este o divagație în sensul unei excepții de la profilul muzical al blog-ului, altfel doar un exercițiu de cinefil pasionat de SF. Dintre titlurile incluse, singurul care mi-a plăcut cu adevărat în întregime a fost Cloud Atlas. Trailer-urile abundă  în scene de acțiune menite să capteze ochii privitorului, mai puțin rațiunea sa, violența imaginilor constituind uneori o distragere de la ideile, inedite și provocatoare, prinse în arhitectura scenariului.

Profil muzical ~ Paul Schwartz

În Ajunul Crăciunului,  marcăm muzical sărbătoarea spirituală cu o ediție-profil Paul Schwartz. Motivele liturgice îmbinate cu arii de operă și orchestrații electro-acustice elaborate fac din muzica lui Schwartz un acompaniament elegant pentru această perioadă. E ultima postare a anului, vreau să vă mulțumesc pentru atenția și suportul pe care le-ați arătat emisiunii în 2012. A fost anul cu cele mai multe articole publicate, o constatare neașteptată gândindu-mă la premizele de la care am plecat și rezultatele observate. Mulțumesc și celor doi prieteni și colaboratori Geo (DaKsha) și Arina, care au administrat minunat grupul deschis pe Facebook.

Recunoștință

Ne apropiem de sfârșitul anului, moment prielnic pentru retrospective și sinteze. Pregătesc lista obișnuită de selecții pe genuri muzicale, însă până la publicarea articolului vreau să evocăm cele trei personalități muzicale dispărute în 2012. Călătoria lor spre Infinit continuă în dimensiuni invizibile, dar ei sunt încă aici prin muzica pe care au creat-o.

RAVI SHANKAR (1920-2012)

 GABRIELLE ROTH (1941-2012)

PETE NAMLOOK (1960-2012)

The AQAL Sound

Ken Wilber văzut de Alex Grey

 Te atrag zonele de frontieră ale psihologiei ? Atunci e puţin probabil să nu te fi întâlnit cu figura prodigiosului Ken Wilber.
 L-am descoperit pe băncile facultăţii, datorită prelegerilor profesorului Ion Mânzat, şi de atunci s-a înfiripat o  discretă fascinaţie pentru viziunea integrală conceptualizată de   filosoful american. La un moment dat am cochetat cu ideea coagulării unui grup local de studiu asupra principiilor integrale, iniţiativă anevoioasă la acel moment şi pentru faptul că opera wilberiană era foarte puţin cunoscută în ţară. Dacă o mână de oameni dedicaţi unui asemenea demers nu s-a strâns, atunci a rămas  rost măcar de o emisiune pe subiect.

O teorie a întregului pare a fi Graal-ul oricărei abordări pluridisciplinare, iar modelul lui Wilber, deşi perfectibil, organizează sistematic o astfel de meta-perspectivă. Datorită nivelului foarte ridicat de sinteză la care operează, discursul lui Wilber se prezintă abstract şi sofisticat, chiar dacă premizele  sunt relativ simple. Dincolo de multitudinea de clasificări, diagrame, scheme de corespondenţe şi polemici academice, care abundă în cărţile sale, se poate desluşi  vocea filosofiei perene, articularea aceloraşi adevăruri atemporale exprimate într-un dialog cu ştiinţa secolului XXI. Opera e - şi aici - mai importantă decât autorul. Nelipsitele critici, necesare dealtfel în maturizarea oricărei teorii, au țintit uneori mai mult spre persoană decât spre argumente, însă zgomotul opiniilor nu ar trebui să împiedice pe nimeni să aprecieze magnitudinea intelectuală a scrierilor lui, îndeosebi a unor volume ca "Sex, Ecology, Spirituality ~ The Spirit of Evolution", "The Atman Project" şi "A Brief History of Everything" sau emoţionanta evocare din "Grace and Grit" ("Graţie şi Forţă", disponibilă în limba română). Valoarea teoriei integrale rezidă în aplicabilitatea ei, în faptul că oferă o hartă care-ţi permite să te orientezi în procese de orice fel şi la orice scală, de la lucrul cu potenţialele individuale până la strategii de politică globală. În jurul său şi a Institutului Integral pe care l-a fondat şi-au conjugat prezenţele artişti, oameni de ştiinţă, politicieni, călugări din marile tradiţii religioase, economişti, medici şi tineri idealişti.

Emisiunea pe care o vei asculta aici (înregistrare din 2006)  e o scurtă privire prin lentile wilberiene spre infinitul evoluţiei kosmice.

Notă: Despre AQAL-ul din titlu şi alţi termeni uzitaţi în teoria integrală poţi afla din următorul glosar:   AQAL

Sunete de pe acoperişul lumii

Ceea ce vei asculta în această ediţie e o formă de manifest jurnalistic, expresia susţinerii Tibetului Liber prin limbajul universal al muzicii. Programul a fost difuzat în martie 2008 la RFI România, cu ocazia comemorării Rebeliunii Tibetane din 1959 soldată cu uciderea a mii de tibetani de către forţele de ocupaţie chineze şi cu refugierea lui Dalai Lama la Dharamsala, în Nordul Indiei. La 49 de ani distanţă, tensiunile escaladaseră iarăşi, ştirile care soseau din Tibet erau tot mai îngrijorătoare. Mişcat de toate incidentele care se succedau cu o violenţă crescândă,  am vrut  să sensibilizez publicul emisiunii asupra acestei  cauze, la fel de actuală şi azi. Modul în care China înţelege să administreze regiunea Tibetului rămâne o pată neagră în paginile istoriei moderne, Aleksandr Soljeniţîn descriindu-l ca "mai brutal şi inuman decât al oricărui alt regim comunist al lumii."  Reacţia lui Dalai Lama în faţa acestor provocări şi mesajul de pace pe care-l însufleţeşte constant nu sunt atât rodul unei gândiri politice, ci  expresia compasiunii, altruismului şi înţelepciunii cultivate în interiorul unei tradiţii spirituale multi-milenare, a cărui reprezentant este. Dizlocat din înălţimile platoului himalayan, budismul tibetan a cunoscut atât exilul, cât şi o expansiune fără precedent, resimţită în cultura Occidentului. Muzica pe care am difuzat-o în programul pe care-l public acum e un astfel de exemplu, unul care vorbeşte suficient de bine încât intervenţia  mea vocală să se limiteze la un intro şi atât.

Notă: prima piesă din mix a rămas o nestemată sonoră inedită, una pe care o poţi aprecia exclusiv în această transmisiune. Michi de la Şuie Paparude mi-a oferit spre difuzare  compoziţia "Pe acoperişul lumii" într-o fază intermediară a lucrului la albumul "Dub Free Romania". Spre surprinderea mea, varianta publicată pe CD diferă foarte mult de cea pe care am folosit-o aici şi mă bucur nespus că am  apucat să o fac cunoscută în această formă nefinalizată, pe care o găsesc mult mai inspirată.

Glasul Strămoşilor ~ Interviu OMU

Dacă ar fi să enumăr momentele esenţiale în evoluţia muzicii electronice româneşti, apariţia albumului "Glasul Strămoşilor" ar fi unul dintre ele.  La 7 ani de la finalizare, realizarea lui OMU a rămas puţin cunoscută, varianta integrală circulând în cercuri relativ restrânse, cu o promovare redusă. În emisiune OMU a fost o prezenţă cu intrare liberă, toate creaţiile sale găsindu-şi imediat calea spre public.  Acesta e primul şi singurul interviu in extenso din presa audio-vizuală cu iniţiatorul proiectului, Cătălin Truţă. El a fost difuzat la RFI, pe atunci Delta RFI, la jumătatea lunii iulie, în 2005. Postez înregistrarea azi, de Ziua Naţională,  din considerente lesne de înţeles. OMU reuşeşte cu "Glasul Strămoşilor" să exploreze un fond muzical arhaic, integrând specificul etnic românesc şi mergând dincolo de acesta, spre izvoare mitologice universale. Am vorbit  despre intenţiile lui cu acest album, însă conversaţia ajunge să atingă unele subiecte vaste ce ţin de un trecut foarte îndepărtat, greu accesibil, dacă nu chiar de primordialitatea lumii noastre.  Muzica e o poartă spre aceste dimensiuni temporale şi spirituale, una prin care OMU ne invită să păşim în călătoriile noastre spre Infinit. La mulţi ani, România !

PS: Datorită unor întrebări  referitoare la câteva afirmaţii făcute în emisiune, precizez că ele reprezintă viziunea  muzicianului Cătălin Truţă, răspunsul pe care acesta l-a găsit  în căutările sale şi care-i oferă inspiraţia pentru realizarea  acestei muzici atât de speciale.

* citeşte şi  Când cântă OMU se bucură toată firea
 Bogdan Dan e autorul superbei imagini cu Sfinxul din Bucegi care ilustrează player-ul prezentei ediţii. Îi mulţumesc pentru permisiunea de a o folosi aici şi vă invit să vizualizaţi întreg albumul său tematic la acest link:  Eternitatea Clipei: Sfinxul (Bogdan Dan Photography)

Noua Renaştere

Continuare firească a postării anterioare, ediţia din arhivă publicată acum urmăreşte, pe de o parte,  tranziţia culturală a Europei de la Evul Mediu la Renaştere şi, totodată, corespondenţele  muzicale dintre Renaştere şi new age. Ca  de multe ori la "Călătorii spre Infinit", muzica e doar pretextul unor istorisiri  despre oameni, locuri şi timpuri remarcabile, o introducere sonoră într-un subiect fertil pentru viaţa interioară. 

Renaşterea e, înainte de toate, o emulaţie pentru idealismul umanităţii, descătuşare a resurselor latente din întunericul inerţiei. Ca stare de conştiinţă, ea reprezintă un salt spiritual în oceanul tuturor posibilităţilor accesibile condiţiei umane. Precaritatea prezentă a lucrurilor în lume reclamă un astfel de impuls, o nouă Renaştere. Chiar dacă acest deziderat nu e încă realizabil în plan colectiv, proiectul renascentist rămâne o datorie individuală pentru cei care aspiră la o lume mai armonioasă, la un viitor pentru miracolul vieţii înfăptuit în acest loc din Univers. 

O excursie medievală şi câteva amintiri despre Noua Eră

 Două articole apărute în aceeaşi zi nu prea se întâmpla aici, însă duminica aceasta marchează o excepţie cu ediţiile "Excursie Medievală" şi "RetroElectro ~ In memoriam Robert Moog". Temele contrastează destul de mult şi le-am ales împreună pentru a sublinia diversitatea uneori deconcertantă a ofertei muzicale de la "Călătorii spre Infinit". 

În 1993, când am ajuns să realizez programul, existau câteva emisiuni similare, niciuna neieşind însă din universul genului electronic clasic. Am avut şansa să fiu destul de bine conectat cu actualitatea muzicală din Occident, mai ales prin câteva publicaţii din America şi Germania, fapt care mi-a permis să realizez, prin comparaţie, decalajul imens dintre publicul nostru şi cel de afară. Pentru a deschide o direcţie nouă şi a îmbogăţi paleta de stiluri, m-am folosit de generozitatea termenului "muzică new age", foarte în vogă la acea dată. Etichetă de marketing concepută pentru piaţa americană, new age a devenit categoria de nişă în care puteai găsi aproape orice album care nu intra în standardele recunoscute până atunci. Ce aveau în comun toate aceste creaţii erau elemente vag sau explicit agreate de cercurile spirituale new age. În esenţă, mişcarea new age s-a conturat în jurul ideii unei renaşteri spirituale, incluzivă şi transcendentă în raport cu particularităţile religioase, puternic fundamentată în tradiţii ezoterice şi într-o filosofie umanistă pro-activă.  Despre fenomenul New Age, de la teosofia Helenei Petrovna Blavatsky până la psihologia transpersonală, recomand cartea prietenoasă a lui Nevill Drury "New Age - The History of a Movement" (Thames & Hudson, Londra, 2004). Nu doresc să dezvolt aici subiectul, ci doar să ofer un context pentru înţelegerea motivaţiilor care au condus la asocierea unor creaţii muzicale cu o mişcare spirituală. Nu puţini au fost muzicienii care s-au delimitat  de marca new age aplicată artei lor, fără a putea schimba clasificările din standurile de CD-uri şi din presa de specialitate. Prin aceste conexiuni mai obscure, puteai găsi împreună, în aceeaşi categorie, compoziţiile electronice ale lui Jean-Michel Jarre cu albumele celtice şi de inspiraţie medievală ale Loreenei McKennitt, o colecţie de muzică ambientală pentru meditaţie alături de una de chitară nouveau flamenco ş.a.m.d. Casele de discuri puneau uneori presiune pe artişti să accepte modificări atrăgătoare pentru acest fel de public ca să-şi crească vânzările. Un exemplu e albumul din 1986 a lui Klaus Schulze, care de la titlul iniţial "Klaustrophony" a ajuns să se numească, simplu şi de impact (la acea vreme),..."Dreams". Personal, am îmbrăţişat total termenul şi m-am bucurat de libertatea sonoră nelimitată pe care o oferea, introducând ediţie cu ediţie artişti uriaşi, dar necunoscuţi publicului nostru. Această mutaţie conceptuală (muzica electronică tradiţională, parte din genul new age)  mi-a oferit legitimitate pentru o abordare profund eclectică, definitorie pentru tot ce a însemnat "Călătorii spre Infinit" în peisajul emisiunilor radio post-decembriste. Azi, new age-ul ca fenomen artistic nu mai are aproape nimic nou, caracterul cosmopolit şi inovator estompându-se în abundenţa de tendinţe moderne care i-au preluat impulsul. La o simplă analiză se poate remarca faptul că a ajuns  origine stilistică pentru alte genuri (chill-out, psy-trance etc.), continuând să atragă generaţii diferite de ascultători. 

Am făcut această lungă introducere pentru vizitatorii mai noi ai blog-ului, pentru cei care nu au prins "în direct" emisiunea "Călătorii spre Infinit" şi cărora ar putea să le scape legătura dintre înregistrările pe care le postez azi, aparent foarte diferite. Structurarea tematică a programelor a fost soluţia decentă şi practică pentru a promova muzica new age în accepţiunea  cea mai extinsă a genului, fără a crea un marasm confuz, dar provocând ascultătorul să îşi relaxeze eventualele rezistenţe faţă de limbaje sonore mai puţin familiare.
 O astfel de intenţie am avut şi cu ediţia "Excursie Medievală". De la "Noua Eră" la Evul Mediu, distanţa temporală e puţin releventă într-un curent artistic care ţinteşte către un ideal al unităţii spirituale exprimat într-o pluralitate de direcţii stilistice. 

RetroElectro ~ In memoriam Robert Moog

Pe 23 Mai 2012 Google celebra naşterea lui Robert Moog (1934-2005) inserând pe pagina principală a motorului de căutare un mini-moog interactiv care permitea utilizatorilor să-şi încerce curiozitatea pe instrumentul virtual şi chiar să-şi înregistreze prestaţiile. Ideea s-a dovedit foarte populară şi a făcut un serviciu frumos memoriei marelui inventator american şi pionier al muzicii electronice. 

Spre finele anului 2005, la 6 luni după moartea sa, "Călătorii spre Infinit" l-a omagiat pe Moog într-o ediţie în care au primat  sunetele sintetizatoarelor create de el. Deşi echipamentele Moog au evoluat şi s-au diversificat substanţial de la sfârşitul anilor '60 până în prezent, am insistat în acest program pe frumuseţea analogică a sintetizatoarelor modulare Moog, printre cele mai neîmblânzite invenţii care au pătruns pe scena electronică. Oscilatoarele lor lăsau mult loc pentru  eroare umană, sunetul în continuă mişcare  fiind dificil de controlat, cu rezultate mereu diferite. Nu puteai cânta fără să le "încălzeşti" bine, fără să le dai timp să se stabilizeze. Până la apariţia tunerelor digitale cu greu puteai obţine o piesă pe care să o poţi interpreta peste câteva minute şi să sune identic cu prima încercare. Caracteristica aceasta dădea un farmec organic şi irepetabil interacţiunii cu sintetizatorul. S-a vorbit mult pe tema artificializării excesive a muzicii, a fost conturat spectrul unei arte dezumanizate, s-au emis opinii afectate de perspectiva dispariţiei artistului în universul tot mai complex al instrumentelor sale. În viziunea şi munca lui Robert Moog astfel de gânduri nu au rezonanţă : "nu am fost niciodată îngrijorat că sintetizatoarele ar putea înlocui muzicienii; în primul rând, trebuie să fii muzician pentru a face muzică folosind un sintetizator".   Pe acest ton optimist, te invit să ne bucurăm de o ambianţă electronică retro-temperată. Audiţie moognifică !

Notă: la un moment dat mi s-a atras atenţia cum că aş fi pronunţat greşit numele lui Moog în emisiune şi, pentru a evita eventuale alte astfel de observaţii, menţionez că această chestiune a fost clarificată de Moog însuşi într-un interviu pentru publicaţia Vermont Review: "Numele meu rimează cu vogue. Această pronunţie sună mult mai bine decât  mooo(g)-urile scoase de vaci".

Psychedelia

La sugestia bunului meu prieten Geo Constantinescu (DaKsha) şi a câtorva, foarte puţini,  ascultători care nu mă lasă să dispar prea mult din virtual dau curs propunerii de a publica ediţii "Călătorii spre Infinit" mai vechi. Pentru unii vizitatori ai blog-ului vor fi, în fapt, audiţii noi. Mă voi rezuma la câteva extrase din  perioada RFI, singurele care întrunesc condiţiile tehnice pentru o audiţie de calitate. Am avut însă parte de o descoperire uimitoare -  zeci de benzi de magnetofon cu sute de ediţii din '93-'99 în colecţia unui vechi ascultător, un profesor nevăzător care, săptămânal, ani la rândul, a înregistrat programul. Transferul sunetului din analogic în digital va dura probabil foarte mult şi sper să recuperez măcar câteva interviuri cu valoare documentară dintre toate aceste imprimări audio. Mai jos poţi asculta o transmisiune inedită şi surprinzător de bine primită.

Stările modificate ale Conştiinţei au constituit o preocupare teoretică şi experienţială constantă în cercetările mele, care au devenit şi  inspiraţia pentru "Psychedelia". Am conceput-o cu multă pasiune şi am pus-o în undă cu o oarecare precauţie, dat fiind subiectul controversat. După 7 ani de la difuzare, pot constata cum "Psychedelia" a rămas un moment esenţial în istoria emisiunii şi  una dintre cele mai neobişnuite producţii radio lansate în FM-ul românesc.

 Notă: Legat de temă, precizez că - prin acest program - nu recomand consumul de plante sau substanţe cu proprietăţi psihoactive. Stimularea percepţiilor supramentale  se poate realiza şi prin mijloace mai puţin riscante de către exploratorii stărilor de Conştiinţă extinsă bine informaţi şi responsabili.

Arta Prezenţei Armonice, interviu David Hykes

Continuând seria interviurilor recuperate din arhiva emisiunii, îţi aduc în atenţie acum arta şi filosofia spirituală a lui David Hykes. Pentru ediţia podcast am rezumat conversaţiile pe care le-am purtat cu David în 2005 şi 2007, astfel încât să vă pot prezenta esenţa operei sale, o referinţă în muzica sacră contemporană şi un reper la graniţa dintre tradiţie şi avangardă.  

Stephane Gallet, despre Rumi şi iniţierea în muzica sufi (interviu arhivă)

Astăzi am avut surpriza de a primi de la Andrei Kivu, un prieten şi experimentat multi-instrumentalist pe care l-am cunoscut cu ocazia primului concert David Hykes în România, o fotografie mai veche din timpul întâlnirii mele cu muzicianul Stephane Gallet. Momentul mi-a inspirat dorinţa de a împărtăşi interviul din 2006 pe care l-am realizat cu acesta la RFI . Am vorbit  despre Rumi şi iniţierea în muzica sufi pe parcursul unei ediţii "Călătorii spre Infinit" mai aproape de spiritul artei sacre tradiţionale.
(În imagine, de la dreapta la stânga: Andrei Kivu, Stephane Gallet şi Andrei Marcovici)