vineri, 14 septembrie 2012

Stephane Gallet, despre Rumi şi iniţierea în muzica sufi (interviu arhivă)

Astăzi am avut surpriza de a primi de la Andrei Kivu, un prieten şi experimentat multi-instrumentalist pe care l-am cunoscut cu ocazia primului concert David Hykes în România, o fotografie mai veche din timpul întâlnirii mele cu muzicianul Stephane Gallet. Momentul mi-a inspirat dorinţa de a împărtăşi interviul din 2006 pe care l-am realizat cu acesta la RFI . Am vorbit  despre Rumi şi iniţierea în muzica sufi pe parcursul unei ediţii "Călătorii spre Infinit" mai aproape de spiritul artei sacre tradiţionale.
(În imagine, de la dreapta la stânga: Andrei Kivu, Stephane Gallet şi Andrei Marcovici)


miercuri, 1 august 2012

Artişti Esenţiali

Fără arta lor, Călătorii spre Infinit nu ar fi existat. Aceşti artişti au fost reperele care au dat identitatea specială a programului. Mulţi dintre ei s-au auzit întâia oară în România la această emisiune. Timpurile s-au schimbat, dar istoria scrisă între 1992-2008 va rămâne.

marți, 24 iulie 2012

Final pentru transmisiile podcast

Vă salut ! Au trecut 3 luni de la reluarea programului Călătorii spre Infinit, timp în care am realizat 5 ediții online, în aceeași ambianță specifică transmisiilor radio. Am considerat oportun, la 20 de ani de la prima difuzare în FM, să reiau această emisiune, ținând cont și de unele semnale și cereri de la mai vechi ascultători. După aceasta perioadă, am constatat că revenirea programului a trezit un interes scăzut. Oricâtă pasiune aș pune în realizarea și producția Călătoriilor spre Infinit, nu pot fi indiferent la acest feed-back. Cred că menirea emisiunii a fost realizată in primii 15 ani, aceea de a promova câteva genuri muzicale care își găseau greu o cale către public în media românească. Situația nu e diferită nici acum, cu marea diferență că accesul larg la internet a schimbat radical contextul. Închid aici seria podcasturilor Călătorii spre Infinit, fără alte promisiuni. O reluare a acestor emisiuni va fi posibilă doar dacă se va ivi oportunitatea de a reveni în FM. Voi mai publica ocazional articole pe acest blog, mulțumesc pentru înțelegere și audiții.