Itinerariul meu din luna iulie a inceput in Danemarca, intr-un loc foarte frumos de pe tarmul Marii Baltice. Motivul: un concert sustinut de Indra la piramida din Rodvig, in fapt, o incinta intr-o forma mai mult conica ramasa de pe vremea unei vechi mine. Spatiul serveste de cativa ani desfasurarii unor activitati artistice. Voi reveni asupra concertului lui Indra intr-un viitor post. Deocamdata, inapoi la Loreley, in Germania, a doua si principala tinta a calatoriei. Legenda spune ca Loreley era o tanara femeie care s-a aruncat in apele Rinului datorita infidelitatii celui pe care-l iubea. Moare ca om dar se transforma in sirena. Vocea ei mesmerizanta ii ademenea pe toti cei care traversau Rinul iar pietrele ii murmura inca numele.
Loreley mi-a amintit putin de Herculane, putin de Valea Oltului, insa e un loc mult mai ingrijit si incarcat de civilizatie. O multime de oameni se indrepta spre varful dealului unde era situat amfiteatrul ca intr-un pelerinaj spre templul muzicii. Eu ajunsesem de dimineata acolo impreuna cu prietenii mei, mai vechi sau mai noi (Geo, Poha, Daniel si George), pentru interviul despre care am scris deja. Ni s-a alaturat si Dan Bozaru (Indra) in scurt timp. In prima zi a festivalului Night of the Prog urmau sa cante Solar Moon, Tangerine Dream si Klaus Schulze cu Lisa Gerrard. Deschiderea celor de la Solar Moon a fost foarte potrivita. Ascultasem un album cu ei si colaborarile pe care le facusera cu Schulze in Contemporary Works. A fost o ora de ambient lounge speciala din care nu au lipsit piesa "Global Medication" si inedita "You are the keys on the God's piano". Dupa alte doua aparitii pe care nu vreau sa le comentez a venit si randul celor de la Tangerine Dream. Desi legendarul grup al lui Edgar Froese nu mai imi spune aproape nimic de ani buni, totusi concertul lor a fost peste asteptari. Au ales sa cante piese variate din repertoriul lor. Mi-au placut indeosebi cele mai vechi (White Eagle a fost un deliciu). Dupa doua ore live electrizante cu Tangerine Dream si o pauza in care impresionantul arsenal de instrumente al lui Klaus Schulze a fost adus pe scena, magia a inceput. In contrast cu Tangerine, Klaus a invaluit audienta in lumini si sunete calme si introspective, debutand cu variatiuni pe tema Liquid Coincidence. Aparitia Lisei Gerrard a fost cu entuziasm primita. Numeroasa audienta din amfiteatrul in aer liber de la Loreley a fost complet absorbita in comuniunea muzicala dintre Klaus si Lisa. Publicul a fost magnific, am fost in mijlocul lui, parte din el si pot spune ca nu am mai simtit nicaieri intensitatea cu care artistii si spectatorii pot fi impreuna la un concert, asa cum s-a intamplat la Loreley. Se putea percepe aproape visceral torentul emotional care circula intre Klaus si Lisa pe de o parte, intre ei si spectatori pe de alta parte. Cu totii am petrecut un timp minunat iar Klaus, in pofida sanatatii fragile pe care o are de cativa ani, a fost surprinzator de energic, de implicat , a comunicat des cu publicul si a glumit mult. Lisa cu vocea ei cand grava, cand inocenta si ludica, a reusit sa trezeasca in audienta o atitudine aproape reverentioasa. Desi se apropia ora 1 au fost si encoruri; spre final, la cerere, Klaus ne-a purtat intr-un tur de forta cu o magistrala exemplificare a artei sequencingului iar Lisa a oferit un solo care a taiat respiratia multora din cei de acolo. Pot spune ca la Loreley s-a scris istorie, si nu afirm doar eu acest lucru ci si numerosi fani vechi ai lui Klaus Schulze. Am filmat si facut fotografii. Am postat 3 filme pe youtube (nickname-ul meu acolo e parajati), iata-le:
Loreley mi-a amintit putin de Herculane, putin de Valea Oltului, insa e un loc mult mai ingrijit si incarcat de civilizatie. O multime de oameni se indrepta spre varful dealului unde era situat amfiteatrul ca intr-un pelerinaj spre templul muzicii. Eu ajunsesem de dimineata acolo impreuna cu prietenii mei, mai vechi sau mai noi (Geo, Poha, Daniel si George), pentru interviul despre care am scris deja. Ni s-a alaturat si Dan Bozaru (Indra) in scurt timp. In prima zi a festivalului Night of the Prog urmau sa cante Solar Moon, Tangerine Dream si Klaus Schulze cu Lisa Gerrard. Deschiderea celor de la Solar Moon a fost foarte potrivita. Ascultasem un album cu ei si colaborarile pe care le facusera cu Schulze in Contemporary Works. A fost o ora de ambient lounge speciala din care nu au lipsit piesa "Global Medication" si inedita "You are the keys on the God's piano". Dupa alte doua aparitii pe care nu vreau sa le comentez a venit si randul celor de la Tangerine Dream. Desi legendarul grup al lui Edgar Froese nu mai imi spune aproape nimic de ani buni, totusi concertul lor a fost peste asteptari. Au ales sa cante piese variate din repertoriul lor. Mi-au placut indeosebi cele mai vechi (White Eagle a fost un deliciu). Dupa doua ore live electrizante cu Tangerine Dream si o pauza in care impresionantul arsenal de instrumente al lui Klaus Schulze a fost adus pe scena, magia a inceput. In contrast cu Tangerine, Klaus a invaluit audienta in lumini si sunete calme si introspective, debutand cu variatiuni pe tema Liquid Coincidence. Aparitia Lisei Gerrard a fost cu entuziasm primita. Numeroasa audienta din amfiteatrul in aer liber de la Loreley a fost complet absorbita in comuniunea muzicala dintre Klaus si Lisa. Publicul a fost magnific, am fost in mijlocul lui, parte din el si pot spune ca nu am mai simtit nicaieri intensitatea cu care artistii si spectatorii pot fi impreuna la un concert, asa cum s-a intamplat la Loreley. Se putea percepe aproape visceral torentul emotional care circula intre Klaus si Lisa pe de o parte, intre ei si spectatori pe de alta parte. Cu totii am petrecut un timp minunat iar Klaus, in pofida sanatatii fragile pe care o are de cativa ani, a fost surprinzator de energic, de implicat , a comunicat des cu publicul si a glumit mult. Lisa cu vocea ei cand grava, cand inocenta si ludica, a reusit sa trezeasca in audienta o atitudine aproape reverentioasa. Desi se apropia ora 1 au fost si encoruri; spre final, la cerere, Klaus ne-a purtat intr-un tur de forta cu o magistrala exemplificare a artei sequencingului iar Lisa a oferit un solo care a taiat respiratia multora din cei de acolo. Pot spune ca la Loreley s-a scris istorie, si nu afirm doar eu acest lucru ci si numerosi fani vechi ai lui Klaus Schulze. Am filmat si facut fotografii. Am postat 3 filme pe youtube (nickname-ul meu acolo e parajati), iata-le:
Un comentariu:
Pot sa spun ca te invidiez, daca e ceva ce as vrea sa vad pana ... e un concert live LISA GERRARD. Felicitari. Ovidiu
Trimiteți un comentariu